Dacă parcurgeți drumul dinspre Timișoara spre Altringen fără a vă lăsați furați de intenția de-a ajunge cât mai repede, puteți remarca următorul lucru:  pe măsură ce vă apropiați de comuna Bogda, peisajele se schimbă dramatic. Ȋntinderile lacome, de beton și praf ale dezvoltărilor peri-urbane, cu hale și vile ȋnghesuite fac loc unor ȋntinderi tot mai naturale și fertile, cu ceruri nestingherite și, după ce drumul o cotește ȋn dreapta la Mașloc, poți șerpui printre coline potolit-ȋmpădurite spre micile așezări rurale ale imperiului, unde tihna și liniștea mai au și astăzi un cuvânt de spus.

Când umbrele se alungesc, cei atenți la călătorie (și cu minime dispoziții poetice) au adesea senzația trecerii unor “praguri” care, adunate ditanțelor lăsate-n urmă, au puterea să ne reda propriului sine mai senini și mai adevărați. Coborând Valea Mașlocului, spre colinele toscane de la Remetea Mică, la curba strânsă de la intrarea-n tărâmul vechilui inel (Alt Ring), la tot pasul: semne, semnale… O vreme, am crezut că mi se pare doar mie; asta până când am pornit, organizat, cu proiect sub braț, design și tot ce trebuie, să ȋnsemnăm ȋnsemnătatea satelor cu blazoane și porți – de intrare și primire.

Nu sunt omul care să “se simtă mândru” că locuiește ȋntr-un loc anume de pe bila asta albastră. Și deci n-am luat ideea blazonului ca o pană de-mpopoțonat, numai bună de ȋnfipt in fundul orgoliului rural. Pentru mine, blazonul e un semn de luare-aminte. Ȋntr-un limbaj minimal, aproape copilăresc, el poate transmite ceva despre o așezare… și la fel ca un om, o poate face cu grație, sau nu. Am avut grijă ca blazoanele să vorbească frumos, fără ambiții la desăvârșire sau precizări inutile. Am intrebat fiecare sat “tu, cum mai ești?”, apoi am tradus grafic răspunsurile primite.

Porțile le-am construit din lemn și căramidă, asemeni caselor tradiționale din zonă. Le-am zis de intrare, sau de primire, evitând formularea de ieșire. Poate c-am avut și un motiv secret: doar ȋn aparență călătorul intră și iese din sat… in realitate, satul intră ȋn sufletul călătorului, privește-n jur, și dacă găsește o matcă de drag, se cuibărește-n ea și nu mai pleacă.

Weekendul viitor, când iți lași poverile la marginea satului, uită-te și la poartra de primire. Ȋntr-un fel, ne seamănă. Am primit cu recunoștiință pacea acestor locuri; la fel, ne bucurăm să primim ȋn continuare vizite, oaspeți, idei și sponsorizări. Le vom da frumos folos.