Clopotoaca Bogda
___________________
Am putea povesti despre renovarea clopotniței din Bogda ca despre încă o acțiune în care ne-am implicat. Până la urmă, am făcut designul, am făcut un necesar de materiale, pe care le-am cumpărat prin donații acceptate cu această destinație. Nu am făcut asta cu insigna Asociației pe piept, ci mai degrabă ca vecini și membri ai comunității.
Însă episodul “Clopotoaca Bogda” ne apare azi relevant mai ales ca prilej de observații sociologice. Prin ele, am învățat despre dinamicile conflictuale din comunitatea umană, și despre depășirea lor prin asumarea unei perspective dincolo de viziunile personale.
La fel ca în cazul Sintar, și renovarea clopotniței din Bogda a avut ca inspirație restaurarea inițială reușită la Altringen. Premisele tehnice erau însă puțin diferite: fiind una dintre cele mai falnice construcții de acest tip din zonă, clopotoaca de la Bogda n-a mai avut parte de intervenții din anii ’60. Volumul de muncă necesar era considerabil mai mare.
Miza ridicată cerea implicarea voluntară, cot la cot, a mai multor oameni. Dar cel care, asumându-și o astfel de implicare devine intim cu proiectul, în ce măsură oare e îndreptățit la decizii directoare, sau la pretenții personale asupra rezultatului? Mai simplu spus, devenind mândri de munca noastră, ne și expunem la riscurile mândriei. Cei care au muncit vreodată în proiecte colective, de suflet, neremunerate, cred că înțeleg ce fel de conflicte s-au insinuat între cei implicați.
Pentru noi ca asociație, a fost important să realizăm că dincolo de bunele intenții, de bani și de muncă, trebuie să oferim celor care ne sprijină exemplul unei maturități de alt nivel. Clopotnița de la Bogda e acum ridicată; încă nu are un clopot. Când va suna, într-o duminică, sunetul lui va îngâna inimile sătenilor, ciobanilor de pe pășuni, și chiar șacalii-n pădure se vor opri din hăituit căprioara. Vezi, copiii-n parc au încheiat în glorie partida de fotbal: victorie decisivă, 1 la 1.
