Fântâna Șvabilor
___________________
Deși poveștile bătrânilor amintesc de un trecut balnear ȋn zona dealurilor Lipovei, de vechi izvoare tămăduitoare la Bogda, astăzi ele sunt date uitării. Ca-n mai toate zonele odinioară scăldate ȋn belșug de ape, ele par să se fi retras in adâncurile trecutului. Tabăra de la Bogda – unde odată, exista un “pod de cârje“ ale invalizilor vindecați ȋn minunatele izvoare – mai păstrează astăzi doar frumusețea ruinelor. Cei mai mulți săteni din Altringen ȋși iau apa de la rețeaua comunală. Fâtânile au rămas puține și tăcute. Sub arșița ultimilor ani, pământul crapă vara ȋn tranșee adânci, și vegetația e arsă.
Acum un an, am adus o firmă de foraje să vadă zona, ca să putem aprecia șansele de-a face o fântână la marginea satului, așa cum știam că fusese pe vremuri. Am aflat că-n ciuda costurilor mari, rezultatele rămâneau incerte. Și atunci, din pură întâmplare, ne-a ajuns la ureche o poveste despre vechea “fântână a șvabilor”, uitată demult, însă vag localizabilă – într-o margine de pădure din apropierea vechiului cimitir. Și așa am plecat s-o căutăm. Se pare că un cioban, care-i știa secretul, a camuflat-o bine sub vegetația sălbatică și, niște ani buni, a folosit-o fără știrea sătenilor. După plecarea lui, fântâna a rămas ascunsă până când am găsit-o, în forma asta:
Ne-am pus în cap să o refacem, și s-o redăm limpezită, satului, copiilor, poate cu funcționalități inedite. Am defrișat , am decolmatat, nivelat terenul, am instalat un prea-plin care evacuează murdăria de suprafață și am curățat și vălăul din care se adăpau oile. Odată degajat, locul își dezvăluie poezia.
Lucrarea e-n desfășurare. Revenim când putem, când avem timp și materiale, aducând câte o mică îmbunătățire de fiecare dată. Ultima dată, am înconjurat magicul ochi de apă cu un mic gărduleț de frânghii.
Un mic detaliu interesant: e curios cum sensibilitatea și imaginația românului învie în preajma unei fântâni. Sunt clipe când lucrul acolo, sau privitul norilor în luciul apei ne ispitește cu un sentiment ancestral. Poate că la fel cum, într-o primordială alchimie, apa se purifică în adâncurile țărânei, ceva în sufletul nostru îi răspunde.
Oare apa va fi potabilă sau nu? Cine știe ce viitor va avea Fântâna Șvabilor? În lipsa lor, ea și-a făcut câțiva noi prieteni: români de Banat, cum ar veni… adică puțin sârbi, un pic unguri, oleacă ucraineni… oricum – get beget. Weekendul trecut, am observat un mic șarpe de apă dansând în turcoazul străveziu; poate el știe. Pentru noi, e pură poezie.
